Până la acest moment am crezut că am văzut destule, pe unde s-a folosit Annie Sloan Chalk Paint (TM), dar am fost luați prin surprindere, de către Ramona, blogger pasionat de călătorii, de lucruri simple dar foarte aproape sufletului. Când am dat de această realizare am vrut să dăm de Ramona  și să aflăm cum s-a impăcat o rulotă și Annie Sloan Chalk Paint.

Și uite așa i-am adresat câteva întrebări

20200719_105952

Citind blog-ul tău am reușit să aflăm câte ceva despre tine, dar am fi curioși  ce nu ai scris pe blog despre cine este Ramona?

Sunt un om vesel care iubește culorile! Am 35 de ani acum și nu prea știu cum să îi port, sunt ca un copil mai mare care încă se bucură de tot ce vede. De un an am renunțat la job-ul meu cu normă întreagă, pentru a putea călători pentru perioade mai lungi și pentru a putea face mai mult din lucrurile alea care mă fac cu adevărat fericită: să petrec mai mult timp cu familia, să citesc, să văd orașul în timpul zilei, să trăiesc mai încet. Planurile cu călătoritul pe termen lung au cam fost date peste cap, dar m-am reorientat către destinații mai apropiate, către diverse cursuri (preferatele sunt cele de gătit) sau către proiecte DYI.

Da, am văzut îți plac călătoriile dar nu te dai în vând după cele luxoase, high-end. De fapt îți creezi tu propria călătorie de lux. Cum reușești?

exterior

Am eu o vorbă – un hotel luxos și o piscină găsești și la Belciugatele.  Nu zic că e un mod greșit de a călători așa, doar că nu este al meu. Îmi organizez mereu singură vacanțele și ador asta. Îmi place tot ce ține de organizarea și documentarea unei călătorii – alegerea destinației, căutarea biletelor de avion, stabilirea traseului (chiar dacă se întâmplă să nu îl prea respect), rezervarea cazărilor, cunoașterea istoriei locului pe care urmează să îl văd. Luxul meu este o piață aglomerată, o supă delicioasă mâncată pe stradă, o călătorie cu transportul local, un geko în cameră care să mă ajute cu țânțarii.  Îmi place să cunosc și să văd oamenii așa cum trăiesc ei zi de zi, cu rutina și obiceiurile lor – nu pregătiți de oaspeți pretențioși, în hoteluri de beton, care ar putea să fie oriunde altundeva în lume.

Și-atunci, când știi ce îți provocă explozii mici de fericire în stomac, e simplu să reușești să asamblezi o călătorie care să se traducă în luxul tău.

Când vine vorba de o destinație turistică, cum o alegi? Ce ai în vedere?

20200802_111840

Nu este greu, când vrei să vezi toată lumea! J) Dar recunosc că au întâietate destinațiile pline de culoare – ca Mexicul, India, Maroc, Bolivia. Apoi, este importantă și natura – încă visez la Parcurile Naționale din SUA, la aleea baobabilor din Madagascar sau, deși favorizez locurile calde, la ghețarii Islandei. Iar țările în care se vorbește spaniola au și ele un plus.

Dar există mereu și un factor practic – ofertele pentru biletele de avion. De cele mai multe ori reprezintă partea cea mai scumpă a unei călătorii, iar cum eu călătoresc cu buget restrâns, este important să găsesc un preț accesibil.

Mai știm că vrei să ocrotești tot ce este în jurul tău, ești foarte conștientă cum consumi. Asta am observat și când am citit articolul tău despre achiziționarea unei rulote second hand

Da, sunt un om destul atent cu natura – colectez întotdeauna selectiv, fie că e acasă sau la rulotă, conduc ecologic și folosesc intens bicicleta, am săptămâni în care nu folosesc deloc plastic, am propriile paie și pahare pe care le iau cu mine mai peste tot, nu iau pungi de la magazin, îmi colectez uleiul și îl depun la centrele de colectare, strâng plasticele de pe plajă. La rulotă tot e ecologic – de la șampon la săpun, detergent de vase sau soluția pentru casetă. De fapt, singura metodă eficientă pe care o văd eu pentru a proteja lumea asta a noastră, este reducerea consumului, abia apoi reciclarea sau reutilizarea.

Nu consider însă că am un comportament special sau greu de pus în practică, cred că lucrurile astea ar trebui să fie parte din rutina zilnică a tuturor.

baia

Unii își achiziționează locuințe și le renovează, tu ți-ai achiziționat o auto-rulotă și ai renovat-o. Ce ai avut în vedere la acest proiect?

Rulota este și ea o mini-locuință. Mereu mi-am dorit o autorulotă, iar după ce am înapoiat-o pe cea din SUA cu lacrimi în ochi, la propriu, am știut că va veni o vreme când vom avea și noi una. Doar că nu mă așteptam să fie așa de repede. Acum mă văd pe la Nordkapp, pe plajele grecești sau.. spre Mongolia, încolo!

Legat de renovare, obiectivul a fost să o fac „a noastră”. Nu arăta rău nici înainte, departe de asta, doar că era foarte comună și ușor învechită. Mașina are totuși 20 de ani, poate la vremea ei era un hit. Doar că mie mobila asta maro, specifică tuturor auto-rulotelor, același model de huse sau de podea, tare nu îmi plăcea. Nu era în stilul nostru.

inainte

Oricum, a fost greu pentru mine să merg doar pe două culori, destul de clasice. Dar, având în vedere că este un spațiu mic, a trebuit să mă abțin de la a-l încărca cu multe culori și alte lucruri sclipicioase.

interior 2

bucataria

Deși tot proiectul a fost ceva absolut nou pentru mine, mi-am suflecat mânecile și m-am apucat. Așa a fost plăcerea mea, să o „îmbrac” în lucruri alese de noi.

Ai revopsit și ai retapițat interiorul, putem să spunem că mașina a renăscut. Din punctul nostru de vedere are personalitate

Da, exact asta am avut în minte. Să fie personalizată! Și să arate bine. Îmi place să mă înconjor de lucruri frumoase. Prietenul meu spune mereu că la mine esteticul primează întotdeauna utilului.

20200714_201410

20200715_181558

Și chiar a renăscut! Este mare diferență între exterior, unde arată ca o bătrânică retro, și interior, unde aduce a apartament modern.

Ai folosit pe multe suprafețe vopseaua Annie Sloan Chalk Paint (TM) cum a fost „întâlnirea„ cu acestă vopsea?

Oho, a fost o aventură! Inițial m-am cam speriat, mi se părea că nu acoperă prea bine. Vopseam un pal cu autocolant într-o culoare galben – maronie. Ulterior, când am înțeles că așa este rolul primului strat, mai ales când vrei să deschizi suprafețe închise, m-am relaxat și am sfârșit prin a o adora și a o recomanda peste tot.

Vopseaua are o textură foarte frumoasă, nu curge și nu stropește. Deși inițial acoperisem toate suprafețele cu folie, le-am scos ulterior căci nu prea aveau niciun rost. A, și un aspect care mi-a plăcut mult – nu are miros. Poți să și dormi în camera unde vopsești (ceea ce s-a și întâmplat :).

20200701_153921

20200701_153906

Oricum, am sfârșit prin a vopsi și plafoniera, niște bare metalice, plus o canapea din textil. Toate au ieșit foarte bine. Până și mama, ajutorul meu de nădejde în renovare, care are niște experiență cu vopsitul, s-a minunat de ea și acum vrea să o folosească prin casă.

20200719_110127

Cum ai decis să alegi această vopsea?

Am căutat mult, am citit blog-uri și m-am înregistrat pe grupurile de renovări interioare pentru rulote. Americanii sunt mari fani de acest fel de mașini și transformările pe care le fac sunt incredibile. Pe grupurile lor am citit despre chalk paint și cel mai des era recomandată cea de la Annie Sloan. Doar că am fost așa de convinsă că nu o voi găsi la noi, încât abia târziu am căutat-o efectiv pe net pentru a vedea dacă există pe undeva prin România.

20200622_104427

Am fost surprinsă să văd că avem mulți distribuitori, cam prin toată țara. Iar descrierile erau așa încurajatoare. Nu era nevoie de șlefuire sau amorsă, putea vopsi oricine, fără prea mare experiență. După ce am mai citit și articolele de la Gabi Ralea și am văzut și gama se culori, am știut că voi vopsi cu Annie Sloan. Am cumpărat vopseaua înainte să cumpărăm efectiv mașina.

De unde ai achiziționat-o?

Prima tranșă am cumpărat-o de la  Galeria Latină nr. 2, din București. Eram încă în lockdown, așa că am comandat-o online. Doamna Rădulescu a fost efectiv genială. După ce am plasat comanda m-a sunat, am discutat despre materialul pe care urma să îl vopsesc, m-a îndrumat să folosesc două nuanțe de alb, pentru că trecerea de la maro la alb pur nu este ușoară. Mi-a spus cum să împart suprafața, cum să vopsesc zone mici, pentru că se usucă repede și s-ar putea să uit că am dat pe acolo și să mai dau o dată. Ceea ce s-a cam întâmplat. Ba chiar a făcut și un test, să văd cum se combină culorile aplicate pe o suprafață.

Apoi, când am început efectiv să vopsesc am intrat ușor în panică, căci primul strat nu acoperea prea mult. Am tot sunat, trimis poze și filmulețe și mereu am primit asigurări că e bine, să continui căci la următorul strat lucrurile vor arăta mult mai bine. A fost ca un îndrumător pentru o lucrare de licență.

Am mai comandat și de la Rouge Boutique, din Brașov. Și ei au fost super amabili și rapizi. Nu știu dacă este condiție obligatorie pentru distribuitori să fie atât de ajutători pe tot procesul vopsitului, dar cei doi cu care eu am intrat în contact au avut în comun această însușire.

Dacă ar fi să mai recondiționezi cu această vopsea, care ar fi următorul tău proiect?

După auto-rulotă, încântată de ce am reușit să fac, am început să vopsesc mobila din apartament. Aici am avut voie la culori – am combinat Florance și Henrietta și arată absolut superb. Atât de mult mi-a plăcut ce a ieșit încât nici după 3 luni nu mă încumet să închiriez apartamentul.

20200802_111842 20200802_111841

Iar acum tare îmi doresc să combin undeva Arles și Emille. Cred că următorul proiect va fi mobila de bucătărie a mamei. Abia aștept! Mă simt ca un mic artist când încep procesul de vopsire.

20200802_111844