Am găsit-o pe Nana în atelierul ei din București, lucrând cu echipa de creație la lansarea Colecției tematice de șabloane „Zestrea”- inspirată din elementul tradițional românesc.
Am reușit într-o pauză de cafea, să o facem să ne vorbească puțin despre proiectul atât de drag ei, la care lucrează de ceva timp.
Iată ce ne-a spus:
„Îl iubesc pe Brâncuși. Și nu mi se pare. Îl simt trăind prin mine, prin toate visele mele de româncă. Nu, categoric, nu este o modă și nici cuvinte care pur și simplu dau bine. Știu, că geniul lui a devenit o modă. E altceva, îl găsesc după fiecare respirație de Voroneț sau în fiecare rozetă a lăzilor de zestre. Am vrut să-l onorez și să-l amintesc. Nu am greșit, exact să-l amintesc, de fapt reamintesc românilor. E mai prezent ca niciodată. E simplu, până la urmă fiecare nuanță a lui este populară nu în sens de mulțime, ci de origini. Originile fiecăruia dintre noi.
El a avut geniul să le arate lumii printr-o fericită inspirație Dumnezeiască. Am gândit că este posibil să nu fiu unicată.
Nu doar eu vreu să-l reînvii. Mulți vor să-l reîntâlnească, cu esențele lui. Atunci am gândit să arunc o mănușă celor care îl iubesc și m-am jucat … Am propus echipei mele un proiect extrem de ambițios. Ce ar fi daca l-am recreea pe Brâncuși? Mă așteptam să fie mirați. Nicidecum.
A fost ca și cum se așteptau la asta. Acum pot spune că am reușit să mă joc de-a Brâncuși. El a făcut Poarta Sărutului, noi am făcut Hora, el a făcut Masa Tăcerii , noi am făcut Zestrea lui și Zestrea ei. Sigur că amândoi am avut aceeași sursa de inspirație: Popularul, romanescul în cel mai profund și frumos înțeles al lui. El a fost începutul, restul…a fost dragostea pentru poveste, pentru acea poveste care merită reprodusă în casele oamenilor pe mobile sau obiecte dragi.
Oamenii suferă din lipsă sau needucarea talentului. Am gândit că pot să trec și peste asta. Am creat ideea repetabilă, reproductibilă – șablonul, apoi mai tîrziu, colecția… De ce colecția? Pentru că am preferat să adun toate gândurile mele așa cum făceau demult bunicile noastre cu straiele de nuntă ale mireselor, le păstrau într-o ladă de zestre.
Așa și eu: am păstrat toate gândurile într-o colecție (lăzi de zestre nu știu să făuresc), pe care am botezat-o “Zestrea”. Am încercat să aduc zâmbetul mulțumit pe chipurile celor iubitori de românescul autentic, oferindu-le Hora, Infinitul, sau… întreaga colecție de șabloane pe care o ofer acum în prag de sărbători, publicului.„
