Oaza de liniște foarte aproape de centrul Târgu Mureșului este atelierul Kamandalu Art and Craft. Trecând de mai multe ori pe lângă vitrina atelierului, stilul bohem dar chic ne-a surprins mereu, și bineînțeles nu ne-a lăsat fără întrebări.

PSX_20200429_172439

Când ne-am documentat și am văzut realizările voastre am spus că în atelierul vostru se deschide o lume, lumea poveștilor 1001 de Nopți. Care este povestea Kamandalu?

Atelierul nostru este un loc de evadare, de liniște și pace, unde ne lăsăm purtați de imaginație, şi pasiunea noastrā pentru frumos devine forța care ne ajuta sa creăm ceva unic şi mai altfel în fiecare zi a săptămânii. Este adevărat, este o senzație minunată să creezi cu inocența şi entuziasmul unui copil, iar interiorul atelierului nostru evocă atmosfera poveştilor din 1001 de nopți nu întâmplător: am petrecut câțiva ani buni în Orient de unde am adus acasă cu noi pasiunea pentru culori mai vii şi mai calde decât culorile pastel sau neutre cu care eram obişnuiți la noi acasă.

PSX_20200515_162140

 

Sunteți stockiști cu un aer boho chic – de unde ideea?

Călătorind în aceste țări îndepărtate am constatat cu mirare cum oamenii, mult mai săraci ca noi, duceau o viață mai fericită, în armonie şi plină de optimism şi se înconjurau cu culori vibrante pentru a uita de greutățile cu care se confruntă în viața de zi cu zi. Am vrut să aducem acasă din înțelepciunea acestor oameni simpli, să aducem culoare în viețile şi căminele celor de acasă. Odată întorşi acasă ne-am şi apucat de amenajarea căminului nostru în stil eclectic, îmbinând mai multe stiluri de design interior şi desigur inspirându-ne în mare parte din lumea captivantă a Orientului.

Între timp am găsit culorile fascinante ale lui Annie şi ne-a venit ideea deschiderii unui atelier unde să vopsim/pictăm mobilier (vechi şi nou), amândoi fiind dintotdeauna iubitori de artă şi pasionați de desen. Ne considerām însă amatori, ceea ce facem noi se naşte din dorința simplă de a schimba anturajul nostru în ceva mai frumos şi mai armonios, învățăm şi progresăm în fiecare zi în scopul de a face viața oamenilor dornici de acest lucru mai senină şi poate mai fericită. Cu toții suntem conştienți de faptul că refugiul nostru, căminul  reflectă personalitatea noastră, de aceea întrebăm noi: de ce să nu fim mai îndrăzneți şi să avem un loc al nostru cu preferințele noastre proprii, să avem stilul nostru care ne caracterizează? Când ajungem la impas, putem apela la un profesionist de design interior pentru a ne îndruma şi a ne ajuta să găsim soluția optimă pentru interiorul nostru.

Recondiționarea mobilierului vechi/nou a adus cu ea și proiectele de design interior – domeniu în care deja avem proiecte finalizate cu care ne mândrim.  Și cu cât lucrăm mai mult, realizăm că mai avem multe de învățat şi ne străduim să fim mai buni în fiecare zi.  Când am deschis atelierul, am căutat un stil care să ne reprezinte astfel am ales stilul boho-chic datorită multitudinii culorilor intense, ce reprezintă pentru noi bucuria de a trăi. Aceste culori se regăsesc în tot ce ne înconjoară, culorile naturii sunt splendide şi ar fi păcat să trăim fără ele în microcosmosul căminului nostru.

PSX_20200621_190330                         PSX_20200622_133934

 

Inițial scopul nostru a fost să ne inspirăm din mai stiluri de design interior şi să creăm un stil al nostru, unul boem, dar în timp, având din ce în ce mai multă experiență în domeniu, am ales să fim mai flexibili şi mai deschişi şi să încercăm să intuim care sunt aşteptările exacte ale clienților noştri când le oferim sfaturi sau prestăm sevicii. Cu alte cuvinte  am ales să-i ajutăm să-şi găsească stilul lor propriu și nu să le impunem al nostru. Trebuie să menționăm că pentru noi nu există un singur stil preferat, din toate ne inspirăm, dar preferințele noastre se reflectă în stilul atelierului nostru. Dacă e să denumim stilurile prereferat, pa lângă stilul boho-chic am mai menționa şi stilul wabi-shabi, stilul care ne-a vrăjit prin minimalismul şi imperfecțiunea sa.

 

PSX_20200623_160246

Care sunt piesele vostre, realizările voastre preferate?

Suntem privilegiați, am avut mai multe realizări frumoase, care ne-au adus multe satisfacții. Primele lucrări ne-au fost dragi, dar proiectul nostru preferat rămane amenajarea unui local unde am primit mâna liberă ca designeri de interior. Este vorba de cafeneaua G. din Targu-Mures şi este specială pentru noi din mai multe motive: în primul rând este un loc emblematic al orașului, care a fost locul de întâlnire din anii studenției noastre şi a rămas şi astăzi localul preferat unde ne vedem cu prietenii noştri. În al doilea rând ni s-a îndeplinit un vis când am fost rugați să vopsim şi să decorăm toată încăperea. Ne amintim cu entuziasm şi de câteva mobiliere vechi, frumos sculptate pe care am avut plăcerea să le vopsim.

PSX_20200430_150945

Știm că aveți o realație foarte strânsă cu clienții voștri care apelază la serviciile voastre, care sunt întrebările cele mai frecvente? Ce caută lumea, de ce sunt interesați?

Suntem recunoscători pentru relațiile bazate pe încredere şi pasiunea comună de a recondiționa mobilier pe care am reuşit să le clădim şi să le menținem cu clienții noştri. Întrebarea cea mai frecventă pe care o auzim, de obicei la prima întâlnire, este în legătura cu pregatirea mobilei pentru vopsit: oamenii sunt curioși să știe cum procedează în cazul mobilei fabricată din lemn, pal, mdf sau în cazul geamului termopan. Sunt surprinşi să afle că dacã vopsesc cu vopselele Annie Sloan, nu este nevoie de pregătire prealabilă, doar de degresare/spălare cu detergent. Desigur mulți ne cer sfaturi şi despre culori, cum să asorteze culorile deja existente în casă cu culorile Annie Sloan, sau cum să combine armonios culorile lui Annie între ele.

PSX_20200615_130442

 

Ce părere aveți încotro se îndreaptă recondiționarea mobilei?

În urmă cu câțiva ani, în 2016, am deschis atelierul nostru şi am observat că majoritatea oamenilor nu sunt familiarizați cu gândul recondiționarii mobilei, multora lipsind curajul de a incepe o lucrare aparent complicată. Din fericire mulți și-au dat seama că recondiționarea/revopsirea mobilei nu este deloc complicată, mai mult, poate fi destul de distractivă si satisfăcătoare. Ne bucurăm când vedem oameni care se tem să înceapă un proiect de recondiționare dar iși fac curaj și cu timpul renunță la perfecționism îmbrătișând ideea mobilierului cu imperfecțiuni. Desigur am văzut multe proiecte ale clienților noștri, realizate cu multă măestrie, aproape perfect și suntem extrem de mândri și de ei. Îi felicităm şi postăm lucrarea fiecăruia pe pagina noastră, deoarece  ne inspirăm reciproc. Recondițonarea mobilei este un lucru foarte pozitiv: protejează natura, ne oferă posibilitatea de a ne exprima prin arta creației şi înfrumusețează anturajul nostru. Nu ocrotim doar natura, salvăm şi valori, moşteniri de familie.

Ne-am întâlnit cu vopseaua Annie Sloan înainte ca vopseaua să fie distribuită în România, după întoarcerea noastră acasă şi înainte de amenajarea locuinței noastre. Am căutat o vopsea de calitate cu care să putem vopsi mobilier si decoratiuni, chiar pereți sau pardoseala. Vopseaua lui Annie are multe avantaje: în primul rând este eco-friendly, pe bază de apă, aproape fără miros, aderă pe orice suprafață în afară de silicon, din cauza densitatii vopselei se poate folosi pentru o serie de tehnici de vopsire, are culori minunate fiind după părerea noastră cea mai pigmentată vopsea de creta pe piață. După ce l-am folosit a fost clar că o să încercăm să fim distribuitorii acestei vopsele în regiunea noastră.

Dacă un peștișor de aur ar fi să vă îndeplinească 3 dorințe care ar fi acelea?

Dacă am avea trei dorințe de împlinit, acestea ar fi în primul rând ca oamenii să-şi dea seama cât de importantă este iubirea în sine care ajută să ne vindecăm de trăirile triste din trecutul nostru şi să trăim mai fericiți şi poate mai sănătoşi decât acum, să avem motivația şi timpul să încercăm să ne înțelegem pe noi înşine respectiv pe oamenii din jurul nostru. A doua dorință ar fi să găsim soluția pentru a petrece timp destul cu familia noastră şi în acelaşi timp să putem trăi şi pasiunea noastră în mica noastră lume magică a creației. A treia dorință ar fi să putem călători în viitor pentru a acumula experiențe noi, a cunoaşte şi a ínvăța permanent despre viața oamenilor aparținând altor culturi, experiențe ce pot fi oarecum implementate în activitatea noastră creativă.

 

PSX_20200430_121323