E vară, și dacă nu suntem în vacanță, la sfârșit de săptămână dăm fuga la un eveniment. Și voi, și noi. Odată cu perioada festivalurilor noi am decis să le avem pe toate:  activitățile noastre obișnuite dar și distracție. Așa că ne-am decis să ne deplasăm cu workshopuri la festival. Prima noastră încercare a fost la Odorheiu Secuiesc, la Serbările Meșteșugarilor, unde Melinda de la Allmycrafts a amenajat un colț Annie Sloan. Dar oare cum ajunge Annie Sloan la un festival etnografic?

enmes-768x1067

Ușor. Organizatorii căutau programe inedite, unde vizitatorii pot petrece timpul cu folos, dar și distrându-se. Noi am venit cu o serie de mini workshopuri: tranformarea kitschurilor in elemente de decor, revopsirea obiectelor mici – upcycling, program mamă-fiică, tată-fiu de vopsire obiecte mici și jucării de lemn în paralel.

IMG20210718162030-768x1024

Am fost admiși la acest festival pentru că am adus ceva nou, dar și pentru că reprezentam filozofia pe care o aveau și strămoșii noștri, de a nu arunca nimic, ci a-i găsi o altă formă, întrebuințare. Găsind această valoare comună,  am avut acces direct la un festival foarte fain, despre cum tradițiile noastre își au locul în cotidianul nostru.

218088313_822417471748090_1914639444405255542_n

Ne-am instalat sub cortul nostru și am așteptat vizitatorii. Ați intrat mulți să ne salutați, să ne întrebați ceva. Am avut clienți fideli, care au venit cu întrebări concrete, dar și persoane care încă nu au auzit de noi. Ne-a fost bine. Am participat la festival dar în mod activ, adăugând valoarea noastră. Seara, apusul de soare a fost ca un reflector în spatele nostru care ne asigura că am trăit ziua din plin. Așa a fost. Sperăm să ne vedem și la alte festivaluri, că e bine să avem weekendul plin.

217773240_375700487232140_2578749091035817843_n

Și dacă vreți să vedeți cum a văzut Melinda acest eveniment, click pe blogul Allmycrafts pentru poze superbe și trăiri personale.