Şi voi aveți acasă mobilă laminată de culoare maro sau neagră? Nu e o surpriză, dacă da, căci mobila laminată a fost o modă a ultimelor decenii. Dar încet-încet, mobila albă, și mai nou mobila colorată au preluat locul lor. Dar pentru ce avem vopseaua de mobilă, dacă nu pentru a face trecerea? Vă vom arăta cum puteți vopsi cu ușurință mobila, pentru a o transforma într-o piesă cool și colorată! Veţi găsi și un tutorial video la sfârșitul articolului!

ESTE POSIBILĂ TRECEREA DE LA CULOAREA ÎNCHISĂ LA CEA DESCHISĂ?

Bineînțeles, pentru că Annie Sloan Chalk Paint™ a fost inventată tocmai pentru asta!

Fiind foarte pigmentată, are o aderență excelentă și o acoperire perfectă, astfel încât nu veți avea nevoie de multe straturi pentru o acoperire completă.

În mod surprinzător nu este nevoie nici de șlefuire, nici de grunduire, așa că procesul este foarte simplu. Să vedem cum procedăm!

CE AM FOLOSIT?

PASUL 1: CURĂȚAREA

Cel mai important pas! Vopseaua nu aderă pe o suprafață murdară sau pătată cu grăsime. Tocmai pentru că nu șlefuim, degresarea și curățarea temeinică este singura condiție necesară pentru a asigura aderența. 

Laminat: închis la deschis_2

Nu folosiți produse de curățare dure, pentru că acestea distrug suprafața mobilierului și pot intra în reacție cu vopseaua. Recomandăm o clătire cu detergent de vase și apă, iar înainte de vopsire o ștergere a suprafeței cu alcool tehnic.

PASUL 2: VOPSIREA

Da, am ajuns deja la această etapă! Cu mențiunea că suprafața pe care doriți să o vopsiți este intactă. Dacă aveţi deteriorări, vopsea decojită sau suprafețe laminate ciobite, e obligatoriu să le reparați înainte de vopsire. 

Acum chiar vă puteți apuca de vopsit! Primul strat va fi cel de grund.

Pentru primul strat, nu diluați vopseaua și aplicați doar un strat foarte subțire.

Nu vă speriați dacă nu este (încă) frumos! Este perfect normal. Continuați să aplicați următoarele straturi de vopsea, tot așa, cât se poate de subțiri. Dacă simțiți că pensula nu alunecă aşa cum trebuie, puteți adăuga puțină apă în vopsea.

Laminat: închis la deschis_3 Laminat: închis la deschis_4 Laminat: închis la deschis_5

Sfat: dacă doriți un finisaj rustic, folosiți o pensulă rotundă și aplicați vopseaua cu mișcări generoase în mai multe direcții. Așa veți obține efectul dorit.

Vopseaua cretă se usucă rapid. Timpul între două straturi este aproximativ o oră. Dacă piesa este mare, puteți începe al doilea strat imediat după ce l-ați terminat pe primul.

PASUL 3: FINISAREA

Vopseua Chalk Paint trebuie întotdeauna sigilată, pentru a asigura durabilitatea suprafeței și pentru a o proteja de factorii externi. Noi preferăm ceara pentru că oferă un finisaj natural, minunat, aproape ca pielea. Ceara se întrepătrunde cu vopseaua și odată ce se întărește, oferă o impermeabilitate moderată.

Ceara se aplică cel mai bine cu o pensulă de ceară, dar puteți folosi și o cârpă simplă de bumbac care nu lasă scame.

Laminat: închis la deschis_6

Luați puțin din cutie și întindeți-o cu o mișcare asemănătoare cu aplicarea cremei pe mâini. Ștergeți excesul cu o cârpă.

În funcție de umiditatea aerului, timpul de întărire poate dura 21 de zile, dar în medie se întâmplă în 4-5 zile. În această perioadă, aveți grijă de suprafața proaspăt vopsită, pentru că e vulnerabilă.

Vedeți, e a tât de simplu!

ÎȚI ARĂTĂM ÎNTR-UN VIDEO CUM SE FACE!

Acum că știi teoria, învață mișcările din video!